Grijiile legate de ceilalți sunt atât de comune încât par a fi o parte esențială a experienței umane. Temerile față de alți oameni par să fi atins noi culmi în ultimii ani. Cercetările științifice recente au arătat că suspiciunea este mult mai comună decât se credea anterior.
Cine nu s-a ingrijorat la intoracerea acasă după o perioadă plecat, dacă casa a fost spartă în lipsa lor? Cine nu a suspectat, poate doar pentru o clipă, că un prieten, un coleg sau un membru al familiei nu are în suflet interesul lor sau sunt impotriva lor? Cine nu și-a făcut griji că parolele lor au fost sparte și că alții ar putea avea acces la informațiile lor personale?
Într-un sondaj recent, 70 la sută dintre oameni au spus că au experimentat, la un moment dat, sentimentul că oamenii încearcă în mod deliberat să le faca rau sau să-i supere într-un fel.
Într-un alt studiu, 93% dintre oameni au crezut că, la un moment dat, s-a vorbit despre ei pe la spate.
Deci, dacă esti ingrijorat despre ceolalti, cu siguranță nu ești singur. De fapt, paranoia poate fi aproape la fel de frecventă ca depresia sau anxietatea. Și la fel ca anxietatea și depresia, există un spectru de severitate a paranoiei.
De ce mi-e teama de ceilalti si sunt paranoic?
Oamenii au supraviețuit pentru că au învațat cum să facă față pericolului. Mintea noastră s-a adaptat la pericol și a dezvoltat zone in creierul nostru care ne ajuta sa facem fata pericolului și ne țin în viață. Deși acest lucru ne-a ajutat de mii de ani, vine cu dezavantajul că mintea noastră tinde să supraestimeze pericolul. Mintea funcționează pe principiul „Mai bine să ma protejez decât să-mi pară rău”. Aceasta înseamnă că este mai bine să iau toate măsurile de precauție necesare decât să mă expun la ceva periculos.
Există două tipuri de pericole:
Pericol fizic. De-a lungul istoriei, alți oameni au reprezentat o sursă semnificativă de pericol fizic pentru noi. Gândiți-vă la triburile rivale, războaie etc.
Pericolul social. Oamenii au nevoie de a aparține, de a fi acceptati in grupul lor. Când acest lucru este amenințat și riscul de excludere si de a fi judecati este mare, oamenii trebuie să acționeze rapid: fie a afișa comportamente dezirabile de grup, fie pentru a-și masca diferențele.
A fi suspicios față de ceilalți, te ține în alertă și te ajută să fii pregătit dacă apare vreun pericol.
Rolul experientelor anterioare
Încrederea este piatra de temelie a relatiilor sociale si a comunităților. Nivelurile noastre înnăscute de anxietate, evenimentele care ni s-au întâmplat și dificultățile inerente în a intelege intențiile celorlalți, înseamnă că increderea difera foarte mult intre indivizi.
Dacă cineva a trecut prin experiențe de viață negative, nu a avut o relație de încredere cu familia/prieteni, etc, a crescut într-un mediu dur/ostil sau a experimentat abuz, hărțuire sau rasism, cel mai probabil se luptă să aibă încredere în alți oameni. Când judecățile lor despre ceilalți sunt prea mult ponderate pentru a nu avea încredere, atunci ei avansează de-a lungul spectrului paranoiei.
Stresul si evenimente de viata majore
Pentru mulți oameni, paranoia pare să apară mai întâi în perioadele de stres și schimbări. S-ar putea, de exemplu, să fi început un nou loc de muncă, să fi avut dificultăți în relație, sa te fi mutat in alta tara.
Emotiile noastre
Evenimentele de viață stresante duc adesea la schimbări în felul în care ne simțim. Acestea pot duce la sentimentul de anxietate, depresie, iritabilitate sau furie. Cu cât trăim sentimente negative mai intense, cu atât ne simțim mai vulnerabili, criticați și mai diferiți și cu atât suntem mai suspicioși.
Evenimentele din jurul nostru
Nivelul de amenințare cu care ne confruntăm variază în funcție de individ, timp și loc. Cu toate acestea, există amenințări reale din partea altora și acestea trebuie anticipate și luate măsuri de precauție judicioase. Asadar, evenimentele recente cu COVID, războiul din Ucraina, atacurile teroriste, ne-au amplificat sentiment că suntem amenințați si in pericol.
Mai mult, anumite situații amplifică această amenințare: situații sociale, situații în care am putea fi blamați, acuzați sau criticați, situații în care este greu să scăpăm, evenimente neobișnuite, coincidențe și conexiuni aparente, situatii in care ne simtim singuri si expusi sau vulnerabili.
Experiente interne
Oamenii devin mai suspicioși atunci când experimentează schimbări în modul în care percep lumea și au experiențe neobisnuite – de exemplu schimbări în percepțiile lor, aud sau văd lucruri pe care se chinuie să le explice.
Este perfect firesc să încercăm să înțelegem felul în care ne simțim în interior. Dar atunci când suntem stresați și trăim sentimente negative intense, explicațiile noastre sunt susceptibile să fie negative.
Judecatiile noastre
Cercetările au arătat că este mult mai probabil să avem gânduri suspicioase despre ceilalti si paranoia dacă facem oricare dintre următoarele:
- Ai nevoie de certitudine. Este normal să dorim să înțelegem experiențele noastre, mai ales dacă sunt ciudate și neliniştitoare. Totuși, acest lucru poate provoca mai multe griji și stres și poate amplifica sentimentul de pericol și apoi sărim la concluzii.
- Sari repede la concluzii. Cu cât suntem mai stresați și anxioși, cu atât tragem concluzii pripite. O decizie sau o judecată luată rapid nu este întotdeauna rea, dar, în general, este mai bine să te gândești bine la o situație.
- Nu iau în considerare explicații alternative. Uneori mergem cu prima explicație care ne vine în minte și nu luăm în considerare alte explicații posibile.
- Dau vina pe alții. Uneori avem tendința de a atribui cauza evenimentelor altora.
Cand sa apelez la un psiholog specializat?
Teama de ceilalti și paranoia pot fi situaționale și pot dispărea. Cu toate acestea, dacă acestea nu dispar, poate fi necesar să solicitați sprijin profesional dacă este dificil să vă controlați grijile, teama sau anxietatea și începe să interfereze cu relațiile, munca și alte părți ale vieții voatre.
Te lupți cu gândirea excesivă, îngrijorarea, frica și paranoia și nu ești sigur ce să faci în privința asta?
Nu ezitați să mă contactați pe email la [email protected] sau sunați la 07341193858, daca doriti sa înțelegeti mai bine situația dvs. și pentru a discuta care este cea mai bună abordare pentru dvs.